Dimineaţa în trafic. Bucureşti, 2209 a.c.

Mă trezesc cu greu. Iar m-am culcat târziu, am stat să văd Sinteza parsecului şi In gura sateliţilor geostaţionari. Mă dor ochii de la proiectorul cu nanoparticule, cred că totuşi m-am grăbit când m-am decis să-l iau aşa mare.

Intru în baie, îmi fac decontaminarea standard, îmi pun costumul protector de kevlar, e uşor ca un fulg dar consider cu încăpăţânare că-mi dă o alură de gay. Îmi trag pe cap casca, declanşez HUD display-ul, încalţ pantofii supersport programabili, îmi scanez retina şi mă feresc în ultimul moment de uşa care se blochează în spatele meu, cu un zgomot sec.

Sunt în întârziere, cele 2 secunde necesare liftului să parcurgă distanţa de la etajul 250 la parter mi se par o eternitate. Sunt cu aproximativ 45 minute în urma şefilor. Ies afară. Costumul vibrează discret iar pe HUD îmi apar informaţiile: ploaie acidă de nivelul 5, vizibilitate 30 cm. Rezervoarele de aer intră în funcţiune, afară sunt -36 grade, e iarnă. Setez pantofii pe descoperire mijloc de transport, levitaţie graduală şi plutesc nerăbdător spre SonicBoomer.

Levitez cu teamă în jurul lui, de fiecare dată când îl iau din parcare. Sunt o grămadă care parchează aiurea, mi-e frică să nu-l găsesc lovit. Încerc să mă consolez pentru că ni se spune în fiecare zi că devenim mai bănuitori şi mai terorizaţi din pricina efectelor încă nedescoperite ale ploilor acide. Îi blestem pe cercetători şi mă minunez în continuare de nivelul tehnicii anului în care trăiesc. Cum să faci un aerobil rezistent la ploi acide dar în acelaşi timp fragil la tamponări uşoare ? De când cu ultimele reglementările intergalactice, nu mai sunt sigur de nimic. Testează aerobile cu viteze standard de 2 Mach, preimpact, postimpact, impact. Ocupanţii sunt salvaţi invariabil de celula de securitate. Dar aerobilele sunt praf. De ce mă lamentez eu, până la urmă ? E, sunt eu mai chibiţ, pentru că mă fac tot timpul că uit – caroseria SonicBoomer-ului meu e din materiale compozite cu memorie. Da, da, ştiu, îşi revine după tamponări uşoare sau zgârieri, dar eu ce fac în cele 2-3 săptămâni de polimerizare, termoformare  şi coamalgamare necesare ?

Mă gândesc la toate nimicurile ăstea într-o fracţiune de secundă. Oboseala, îmi zic, în timp ce gândul îmi zboară aiurea şi numai la ce trebuie nu. Uşa culisează, sunt în vecinătatea senzorilor care-au detectat cip-ul de propietar. Mult spus proprietar, l-am luat în leasing. Dacă nu-l pot plăti, accesul îmi e restricţionat instant. Intru, mă aşez, scaunul se încolăceşte prinzându-mă în poziţia CitySafe. Ating manşa iar motoarele electrice ionice zvâcnesc. Aştept să intre turboreactoarele în sarcină. Un bip scurt însoţit de un mesaj vizual mă anunţă că am 100% putere, pot porni. Sistemul Subsurround Sound porneşte. Cred că sunt printre puţinii care mai ascultă muzică veche de acum 200 de ani. Rage against the machine… Zâmbesc. Mă asigur, ies din parcare şi ţâşnesc la 85 de grade cap compas. Nu fac 15 metri şi mă opresc la primul semafor care levitează leneş pe culoarea roşie. Ah, e primul dintr-o lungă serie. Doamne ce aglomeraţie e pe cer. Dacă aş fi putut să mă trezesc mai repede, dacă aş fi ieşit mai repede, dacă…

…mă trezesc cu greu. Am visat ceva neclar. Intru în baie, mă spăl, îmi trag blugii pe mine, un tricou, pullover-ul, geaca. Ies afară, mă grăbesc spre parcare să-mi iau maşina. Mă aşteaptă un trafic infernal…