Din categoria “ce vrăji a mai făcut Cosmote”, subcategoria “vrăjeli de 3 lei”, vă exemplific cu graţie episodul “minte-mă frumos pe banii mei”.
Aflaţi dragi cetitori precum căci cu două abonamente pe câte un an făcute nu primiţi telefonic nici măcar o informaţie corectă, în momentul în care încercaţi să aflaţi ce şustă vi se pregăteşte şi dacă vi se pregăteşte pentru prelungirea contractului.
Toate informaţiile sunt alambicate, fade, lipsite de esenţă, totul e ambiguu. Nu e vina angajatului x că nu ştie, trebuie să sun la angajatul departamentului y, care nu mă poate lumina, pentru că trebuie să mă duc în magazinul z ca să aflu exact ce şi cum. Şi să nu cumva să uit buletinul. Asta în era telecomunicaţiilor şi a informaţiilor. Degeaba există departament clienţi. Plata răspundăreţilor la telefon, departamentul clienţi, e o povară pentru orice abonat, vă spun cu mâna pe inimă.
Se minte. De la primul telefon dat la 1234 până la ultimul zâmbet stors de pe faţa acră a angajatului din spatele măsuţei pe care tronează mii şi mii de oferte spectaculare. Şi ne pare rău, dacă vreţi prelungire pe un an, atunci nu vă considerăm nicidecum loaiali. Doar de la doi ani în sus, atunci vă pupăm tălpile, vă dăm fel de fel de telefoane cretine la preţuri fantasmagorice.
Dar eu nu vreau telefoane, colega. Eu vreau minute de loialitate, că storc bani să vorbesc în reţeaua voastră plină de mii şi mii de minute de tot felul. Da, dobitoc sunt eu că vorbesc la telefon, în anul 2009, în loc să dezvolt propria reţea de porumbei voiajori care să ducă SMS-uri şi MMS-uri, după caz, acolo unde am eu chef. Că voi aveţi minute căcălău, de tot felul, mai puţin alea care le daţi să ţineţi un amărăştean ca mine în reţea, să-l fidelizaţi.
Şi nu, nu vreau pe doi ani, din proprie experienţă tot în grandioasa voastră reţea. Eu am depăşit un an, cu cele două abonamente, şi plăteam la planele tarifare vechi, mult mai mari, pe care le-aţi scos, că vă păpa concurenţa. Deci clar că într-un an de-acum înainte veţi avea tarife mai mici, măi rechinii dracu’. Deci clar că eu mă ratez instant dacă apelez la ăia doi viitori ani pe care voi vreţi să-i petrec alături de voi.
Una peste alta, să nu vă mai plictisesc, minciunile au rămas la stadiul incipient (da, stupoare în iarbă…) şi printr-o minune, deşi toţi incompetenţii la toate telefoanele pe care le-am dat mi-au promis absolut nimic pentru încă doar un an la ei în reţea, iacătă că am primit câte juma de oră de loaialitate pe lună. Domnişoara care mi le-a click-uit în prelungirea de contract mi-a lăsat puternica impresie că mi le dă de la mă-sa, pe ochi frumoşi, vă jur.
Pupa-m-aţi în semnal, că m-apuc să scriu pe cer cu avioane…
