Eres’s blog

…am şi eu automotivele mele.

Posts Tagged ‘romania’

Cosmote, minciunile, frustrările şi clientul

Publicat de eress pe 8 iunie, 2009

Din categoria “ce vrăji a mai făcut Cosmote”, subcategoria “vrăjeli de 3 lei”, vă exemplific cu graţie episodul “minte-mă frumos pe banii mei”.

Aflaţi dragi cetitori precum căci cu două abonamente pe câte un an făcute nu primiţi telefonic nici măcar o informaţie corectă, în momentul în care încercaţi să aflaţi ce şustă vi se pregăteşte şi dacă vi se pregăteşte pentru prelungirea contractului.

Toate informaţiile sunt alambicate, fade, lipsite de esenţă, totul e ambiguu. Nu e vina angajatului x că nu ştie, trebuie să sun la angajatul departamentului y, care nu mă poate lumina, pentru că trebuie să mă duc în magazinul z ca să aflu exact ce şi cum. Şi să nu cumva să uit buletinul. Asta în era telecomunicaţiilor şi a informaţiilor. Degeaba există departament clienţi. Plata răspundăreţilor la telefon, departamentul clienţi, e o povară pentru orice abonat, vă spun cu mâna pe inimă.

Se minte. De la primul telefon dat la 1234 până la ultimul zâmbet stors de pe faţa acră a angajatului din spatele măsuţei pe care tronează mii şi mii de oferte spectaculare. Şi ne pare rău, dacă vreţi prelungire pe un an, atunci nu vă considerăm nicidecum loaiali. Doar de la doi ani în sus, atunci vă pupăm tălpile, vă dăm fel de fel de telefoane cretine la preţuri fantasmagorice.

Dar eu nu vreau telefoane, colega. Eu vreau minute de loialitate, că storc bani să vorbesc în reţeaua voastră plină de mii şi mii de minute de tot felul. Da, dobitoc sunt eu că vorbesc la telefon, în anul 2009, în loc să dezvolt propria reţea de porumbei voiajori care să ducă SMS-uri şi MMS-uri, după caz, acolo unde am eu chef. Că voi aveţi minute căcălău, de tot felul, mai puţin alea care le daţi să ţineţi un amărăştean ca mine în reţea, să-l fidelizaţi.

Şi nu, nu vreau pe doi ani, din proprie experienţă tot în grandioasa voastră reţea. Eu am depăşit un an, cu cele două abonamente, şi plăteam la planele tarifare vechi, mult mai mari, pe care le-aţi scos, că vă păpa concurenţa. Deci clar că într-un an de-acum înainte veţi avea tarife mai mici, măi rechinii dracu’. Deci clar că eu mă ratez instant dacă apelez la ăia doi viitori ani pe care voi vreţi să-i petrec alături de voi.

Una peste alta, să nu vă mai plictisesc, minciunile au rămas la stadiul incipient (da, stupoare în iarbă…) şi printr-o minune, deşi toţi incompetenţii la toate telefoanele pe care le-am dat mi-au promis absolut nimic pentru încă doar un an la ei în reţea, iacătă că am primit câte juma de oră de loaialitate pe lună. Domnişoara care mi le-a click-uit în prelungirea de contract mi-a lăsat puternica impresie că mi le dă de la mă-sa, pe ochi frumoşi, vă jur.

Pupa-m-aţi în semnal, că m-apuc să scriu pe cer cu avioane…

Publicat în Mă gândesc căci | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Braşovul, retrocedarea, indolenţa şi prostia

Publicat de eress pe 25 februarie, 2009

Decizie judecatorească definitivă şi irevocabilă, România, Braşov, anul de graţie 2009: pasajul de la intrarea în oraş, din zona Dârste, cel care leagă DN1, DN1A şi ocolitoarea Braşovului va trebui demolat, pentru a fi retrocedaţi 460 de metri pătraţi câştigaţi în instanţă de un braşovean.

Decizia este executorie şi trebuie pusă în aplicare în cinci zile, timp în care terenul trebuie să devină liber. Bucata retrocedată se află chiar la baza podului, în jurul principalului pilon de susţinere.

Publicat în Alţii zic, Trafic cu papion de european | Etichetat: , , , , , | 2 Comentarii »

Cât de nesimţit poţi să fii, mă ?!?

Publicat de eress pe 24 februarie, 2009

Ministrul transportului, Radu Berceanu, anul de graţie 2009: Dar priorităţile noastre n-au fost niciodată autostrăzile, nici măcar anul acesta. În declaraţii, poate, dar în realitate, nu! Prioritatea este când pui banii, atunci se vede. Iar anul ăsta, guvernul nu are o prioritate la autostrăzi.

Publicat în Alţii zic, Trafic cu papion de european | Etichetat: , , , , , | 3 Comentarii »

Ştiinţa asfaltatorului faţă cu ninsoarea sau ploaia

Publicat de eress pe 19 februarie, 2009

Sistemul pus la punct de ani de zile, în România, şi aici mă refer la străpungerea străzii, pe mijloc, cu diferite canalizări, guri de canal  şi muştiuce de gaze, este demn de un episod “How do they do it” de pe Discopery Televijăn. Nu ştiu de ce nu se mobilizează echipele lor de filmare să facă un reportaj despre ştiinţa asfaltării în România. Pentru că este o ştiinţă plină de mistere, soluţii ingenioase şi constrângeri de relief, la care asfaltatorii  - care pun covoare de-a lungul şi de-a latul României – fac faţă cu greu. Pe sistemul “cum îţi merge, dom’le ?” – “greu, da’ prost”.

Voi dezvolta această introspecţie în ştiinţa aplicată a asfaltatorilor în episoade viitoare ample, de exemplu încercând să răspund la întrebări de tip ” de ce ne zdrobim suspensiile în capacele de canalizare puse aiurea”, dar azi mă voi rezuma la a vă prezenta aspecte dragi vouă, pe timp de ninsoare. Atunci când sistemul de scurgere a apei fluviale pluviale – dezvoltat de minţi deloc luminate în România – devine sistem de colectare a apei pluviale, în pantofii noştri şi pe şosetele noastre flauşate. Luaţi de vă minunaţi, eu mă duc să-mi pun alte şosete, să schimb pantofii muraţi şi blugii umectaţi de frumoasa ninsoare transformată într-o mare baltă ce separă trotuarul de stradă. Pe curând !

bucuresti_ninsoare_011

Read the rest of this entry »

Publicat în Mă gândesc căci, Trafic cu papion de european | Etichetat: , , , , | 2 Comentarii »

Parchează liniştit, nu te deranjează nimeni…

Publicat de eress pe 18 februarie, 2009

Mulţumesc pe această cale conducătorului auto cu nr. B 66 RMM pentru confirmarea nesimţirii nemărginite care-şi face loc din ce în ce mai mult, printre noi, în capitala lu’ peşte prăjit, şi aici numesc Bucureştiul. Nu, nu e nesimţire, e indolenţă şi inconştienţă. Pentru că trebuie să aspiri la statutul de unicul posesor al străzii, în momentul în care parchezi în aproximativ mijlocul aleii, blochezi fără nici o străbatere maşinile deja parcate, iar cele 5-10 maşini din spatele tău rămân blocate peste 10 minute (…n-am rezistat să stau mai mult, urlau ăia din claxoane mai rău ca cei 100 de spartani din piepturi) pe o străduţă cu sens unic. Bravo ! Eşti nemărginit de prost !

parcare_nesimtit_02

Read the rest of this entry »

Publicat în Automobil Club, Mă gândesc căci, Trafic cu papion de european | Etichetat: , , , , | 2 Comentarii »

Să se anuleze 3500 de permise, primesc…

Publicat de eress pe 16 februarie, 2009

“Vreau să vă spun că am dispus măsurile necesare ca începând cu 20 februarie să înceapă o acţiune de anulare a celor 3.500 de permise auto obţinute ilegal la Piteşti”, zise Dan Nica.

“Vreau să vă spun că nu credem, e practic imposibil, în România anului 2009, să facem lucrul ăsta, nu avem pârghii legale, chiar dacă s-a demonstrat cu dovezi că na, aşa stă treaba”, zise lumea, pe la ştiri.

“Vreau să vă spun că imaginea contează”, zisei eu…

Publicat în Alţii zic, Mă gândesc căci, Trafic cu papion de european | Etichetat: , , | 5 Comentarii »

Highlights je 9-15 februarie 2009

Publicat de eress pe 15 februarie, 2009

O săptămână plină, în care m-am mirat de primul laser blaster mobil oficial aflat, evident, în dotarea armatei. M-am oripilat când am văzut Loganul tăiat cu flexul care pompos îşi spune decapotabil, am bălit la Pagani Zonda R şi Chevrolet Stingray Concept şi m-a lovit nostalgia privind la Audi Quartz by Pininfarina şi Ferarri Dino 206 Competizione by Pininfarina. L-am liniştit retoric pe Chris Brown, că o pocnise pe Rihanna, am văzut noul logo al Citroenului, care renaşte prin, cum zice el, Creative Technologie şi am descoperit prin intermediul Autoblog noua struţocămilă pe care ne-o propune BMW, iniţialul Progressive Activity Sedan care a devenit, se pare, seria 5 GT. M-am distrat de minune trimiţând prietenilor ştiri năstruşnice în care ei deveneau peste noapte “The World’s Greatest Business Mind” şi m-am enervat temeinic când am aflat de viitoarea posibilă soartă a Cişmigiului, susţinând (şi sperând că şi voi) campania lui Andibob, “Salvaţi Cişmigiul, respingeţi PUZ-ul !” La finalul săptămânii, v-am propus să aveţi o Valentine’s Day sexy şi am privit cu ocazia asta un chip, notând stângaci nişte vorbe. În caz că le-aţi pierdut pe toate ăstea, daţi click şi citiţi:

Luni, 9 februarie

Marţi, 10 februarie

Miercuri, 11 februarie

Joi, 12 februarie

Vineri, 13 februarie

Sâmbătă, 14 februarie

Duminică, 15 februarie

Publicat în Highlights je | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu »

Troa’ ferment 9.2

Publicat de eress pe 9 februarie, 2009

1. Salvaţi Cişmigiul, respingeţi PUZ-ul ! aşa cum ne îndeamnă andibob. Cuvintele sunt de prisos, luaţi de citiţi de la el, eu susţin din start iniţiativa, chiar dacă acum pare un strigăt surd într-un ocean de manevre urbanistico-imobiliare care nu ţin cont de istorie, aer, copaci şi oameni. Oficial, luaţi de frunzăriţi blogul Asociaţiei Bucureşti pentru comunicatul de presă privind Planul Urbanistic Zonal Cişmigiu.

2. Cu întârziere, recitesc din Evenimentul Zilei Criza, pretextul perfect pentru angajatori. Negru pe alb. Şi cu puţin portocaliu.

3. Urmând firul unei lungi din Oltenaşul de-ale blogatului, descopăr utopia intitulată Berceanu promite autostrăzi pe bandă rulantă. Redundant, taică, redundant. Cât mai promit ăştia şi noi suntem atât de dezinteresaţi încăt ei cred că noi îi credem ?!?

Publicat în Alţii zic, Troa' ferment | Etichetat: , , , , , | 3 Comentarii »

Highlights je 2-8 februarie 2009

Publicat de eress pe 8 februarie, 2009

O săptămână marcată de plecarea lui Chris Bangle de la BMW. Dacia Logan rezistă pe primul loc la vânzările din România, SuperBowl-ul rămâne o sugătoare de bugete şi reclame mediatizate. Pe bulevardul Kiseleff în sfârşit s-au amplasat semafoare, probate pe propria piele. Între timp, cabinetul Boc pare atât de năstruşnic creionat în culorile afişului electoral Obama, cu slogan customizat – e cazul să încercaţi şi voi. Unii care au bani de Bentley Flying Spur n-au gust şi îşi dotează scaunele şi bancheta cu cojoace în cel mai pur stil românesc iar eu vă spun despre norocul meu. Şi îi mai dau d-lui primar Sorin Oprescu nişte idei de parcări în bahaosul numit Bucureşti, România. În caz că le-aţi pierdut pe toate ăstea, daţi click şi citiţi:

Luni, 2 februarie

Marţi, 3 februarie

Miercuri, 4 februarie

Joi, 5 februarie

Duminică, 8 februarie

Publicat în Highlights je | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu »

Obamizarea cabinetului Boc

Publicat de eress pe 5 februarie, 2009

Cum vă promiteam ieri, vă rănesc azi cu încă o surpriză Obama. PastMagazine a lansat site-ul Obamicon.Me, care vă propune să vă uploadaţi o poză sau chiar să faceţi un snapshot live de pe webcam, pentru a o transforma într-o clonă a celebrului afiş electoral al lui Obama, realizat de Shepard Fairey. Vă puteţi juca cu paleta de culori pentru a obţine un rezultat cât mai apropiat de grafica originală. Cireaşa de pe tort, sloganul odată Progress sau Hope devine complet customizabil.

obama_advert_011

Eu m-am jucat un pic şi-a ieşit asta. Cabinetul Boc obamizat. Nu tot, doar membrii de vază spartă… Băsescu, neo-tătucul etern, Boc, premierul în sfori, Geoană cu al său trei fără trei sferturi, Udrea cu a ei parcare, Berceanu fără de autostrăzi, Videanu cu economia de tip bordurier, Sârbu cu munca pe timp de criză şi Iacob-Ritzi, tânără, sportivă dar nu fostă miss.

Read the rest of this entry »

Publicat în Alţii zic, Mă gândesc căci | Etichetat: , , , , | 7 Comentarii »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.